NN a plătit clienților de asigurări de viață, sănătate și locuința și participanților la fondurile de pensii administrate peste 575 de milioane de lei în primele șase luni din 2024, cu aproape 30% mai mult decât în aceeași perioada a anului trecut.
NN Asigurări, subsidiară a grupului olandez NN specializată în emiterea de asigurări generale, a tăiat din capitalul social suma de 37,67 milioane de lei, la 50,91 milioane de lei, pentru acoperirea completă a pierderilor companiei din ultimii patru ani.
Grupul olandez NN a vândut anul trecut pe piața din România, prin intermediul unei societăți înființate în august 2020, asigurări generale în sumă de 19,2 milioane de lei, cu aproape 70% mai mult față de 2022. Compania a închis anul trecut pe minus, pierderea fiind de 12,175 milioane de lei, de la 10,614 milioane de lei în 2022.
NN Asigurări, subsidiară a grupului olandez NN specializată în emiterea de asigurări generale, și-a majorat capitalul social cu 24,5 milioane de lei, de la 64,074 milioane de lei la 88,574 milioane de lei, prin aport în numerar, conform datelor transmise de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la solicitarea Profit.ro.
Eurolife FFH Asigurări Generale și Groupama Asigurări au depus oferte pentru furnizarea către Transelectrica de servicii de asigurări de sănătate a tuturor angajaților companiei naționale de transport al energiei electrice.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a extins lista riscurilor din categoria asigurărilor generale pe care le poate prelua compania Euroins Insurance AD, parte a grupului bulgar Eurohold, acționarul majoritar indirect al Euroins, asigurător român pentru care tribunalul a decis deschiderea procedurii de faliment.
Grupul olandez NN a vândut pe piața din România, prin intermediul unei societăți înființate în august 2020, operațiune anunțată în premieră de Profit.ro, asigurări generale în sumă de 11,32 milioane de lei, de la 5,36 milioane de lei în 2021. Compania a închis anul trecut pe minus, pierderea fiind de 9,39 milioane de lei, de la 5,49 milioane de lei în 2021.
Sacha Dragic, fondatorul Superbet, unul dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc din România, își extinde portofoliul de investiții în zona asigurărilor și investește, prin vehiculul său D Craig Holding, în primul insurtech din România și din Europa Centrală și de Est, proiectul fiind anunțat în premieră de Profit.ro în luna iulie.
Ultima intrare pe piața asigurărilor a avut loc în vara anului 2020, când grupul olandez NN a înființat o societate de asigurări generale, cu excepția polițelor RCA, proiect anunțat în premieră de Profit.ro.
NN Asigurări, subsidiară a grupului olandez NN specializată în emiterea de asigurări generale, și-a majorat capitalul social cu 10,8 milioane de lei, la 58,1 milioane de lei, prin aport în numerar.
Grupul olandez NN a vândut pe piața din România, prin intermediul unei societăți înființate în august 2020, operațiune anunțată în premieră de Profit.ro, asigurări generale în sumă de 5,36 milioane de lei, de la 793.963 lei în 2020. Compania a închis anul trecut pe minus, pierderea fiind de 5,49 milioane de lei, de la 3,9 milioane de lei în 2020.
Contribuția companiilor care emit contracte de asigurări generale la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) va crește, de la 1 martie, de la 1% la 2,5% din volumul subscrierilor încasate, potrivit modificărilor aprobate recent de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). Operațiunea a fost justificată de instituție de "contextul excepțional generat de situația City Insurance", companie căreia i-a fost retrasă autorizația de funcționare în septembrie 2021.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) vrea să modifice cota de contribuția a asigurătorilor la Fondul de Garantare a Asiguraților, în "contextul excepțional generat de situația City Insurance", companie căreia instituția i-a retras autorizația de funcționare în septembrie 2021. Astfel, ASF propune modificare de la 1% la 2,5% a "cotei de contribuție asupra volumului de prime brute încasate începând din luna februarie 2022 din activitatea de asigurări directe aferentă asigurărilor generale".
NN Asigurări, subsidiară a grupului olandez NN specializată în emiterea de asigurări generale, și-a majorat capitalul social cu 11,8 milioane de lei, la 47,3 milioane de lei, prin aport în numerar.
Grupul olandez NN a vândut pe piața din România, prin intermediul unei societăți înființate în august 2020, operațiune anunțată în premieră de Profit.ro, asigurări generale în sumă de 793.963 lei, relevă datele companiei. Compania a consemnat un rezultat negativ, care a atins 5,5 milioane de lei.
Grupul olandez NN, lider pe segmentul polițelor de viață din România, va majora cu aproape 3,6 milioane de lei, la 35,5 milioane de lei, capitalul social al NN Asigurări, conform informațiilor Profit.ro din piața asigurărilor. Operațiunea a fost aprobată de Autoritatea de Supraveghere a Asigurărilor (ASF), care a anunțat miercuri modificarea actului constitutiv al companiei ca urmare a majorării capitalului social, însă fără precizarea sumei.
Grupul olandez NN, lider pe segmentul polițelor de viață din România, își consolidează portofoliul de produse, întrând și pe segmentul asigurărilor de locuință, informație anunțată în exclusivitate de Profit.ro.
Grupul olandez NN, lider pe segmentul polițelor de viață din România, a alocat 31,89 milioane de lei pentru capitalul social al NN Asigurări, compania care va activa pe zona asigurărilor generale, cu excepția polițelor auto, conform unei decizii a Tribunalului București din prima parte a lunii august. Autorizarea noului asigurător a fost anunțată în exclusivitate de Profit.ro. NN este prezent pe piața asigurărilor de viață din România începând cu anul 1997 și deținea la finele anului trecut o cotă de 36,58%.
Grupul olandez NN, lider pe segmentul polițelor de viață din România, va intra și pe zona asigurărilor generale, care includ, spre exemplu, polițe pentru locuințe sau de garanții, acestea urmând să fie emise de NN Asigurări, societate avizată deja de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), conform informațiilor Profit.ro. NN este prezent pe piața asigurărilor de viață din România începând cu anul 1997 și deținea la finele anului trecut o cotă de 36,58%.
Sogessur, o filială controlată integral de Sogecap, asigurătorul de viață al grupului bancar Societe Generale, a înființat o sucursală în România și va emite, în baza dreptului de liberă prestare a serviciilor, polițe aferente mai multor clase de asigurări generale, potrivit datelor analizate de Profit.ro.
În anul 2017, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a înregistrat un număr total de 9.383 petiții, în scădere cu 44,54% față de 2016. Din numărul total de petiții, 85,75% reprezintă petiții aferente pieței asigurărilor-reasigurărilor, 11,48% sunt petiții aferente pieței pensiilor private, iar 2,77% țin de piața instrumentelor și investițiilor financiare.
Euroins Romania, parte a grupului bulgar Eurohold și în redresare financiară din octombrie 2015, a încheiat un acord de preluare a portofoliului de asigurări non-viață (generale) de la ATE Insurance Romania, subsidiară a Piraeus Bank, cea mai mare bancă din Grecia.